Hai, la produs!

V-am promis in capitolul trecut ca o sa va dau detalii despre cum se facea productie in radio prin perioada 1994-1995. Si asta si fac. Revenind la poveste, dupa un crash-course la Bucuresti, m-am intors plin de sperante si bunavointa la Ploiesti, sa dau cep la primele productii publicitare, pentru ca, desi retransmiteam integral programele de la PRO FM Bucuresti, cererile de publicitate incepusera sa curga. Hai sa va explic cam care era procedura:
1. Se inregistra vocea pe banda de magnetofon (aveam un Tesla "imprumutat" de la Gabi).
2. Se taiau balbele sau respiratiile prea zgomotoase. Serios, chiar se taiau la propriu. Faceam semne cu creionul pe spatele benzii, ca sa stiu unde sa tai, si cautam banda BASF, AGFA sau AMPEX, care aveau spatele mat si se vedeau mai bine semnele. Mergea si ORWO cand n-aveam altceva... Cu foarfeca, taiam banda la unghi de 45 de grade, eliminam bucatica "cu bucluc" si lipeam pe spatele benzii cu scotch, taiat si el la latimea benzii. Ca, deh, de unde banda adeziva speciala? "Marea cucerire tehnologica" a aparut in momentul in care am reusit sa punem mana pe un Tascam profi, care, pe langa faptul ca putea sa traga pe toata latimea benzii (super calitate), avea si o ghilotina cu ghidaj pentru banda, care taia fix la 45 de grade... Ce rasfat...
3. Se inserau blank-uri de banda acolo unde vroiam sa intre accente muzicale sau efecte si se cronometra totul pentru viitoarea coloana muzicala. Bucata astfel realizata, o luam de pe rola si o lipeam cu un capat pe un perete pentru ca urma montarea coloanei sonore si trebuia sa fie mag-ul liber
4. Din casetofon, trageam bucati de piesa si efecte, care urmau sa devina coloana sonora. Si luam iar la ciopartit. Taiam fragmentele muzicale "la bataie", ce trebuia totul sa sune bine si cronometram sa se potriveasca cu banda de voce.
5. Coloana muzicala o trageam inapoi pe o caseta, iar vocea pe o alta caseta
6. Incepe dansul: sincronizarea coloanei nuzicale cu vocea. Nu-mi iesea din prima, pentru ca sculele aveau timpi de pornire diferiti. Pe la inceput, abia pe la a 4-a, a 5-a incercare reuseam sa fac sa se "pupe" muzica si vocea. Dupa ce m-am mai "rodat", imi iesea din una, maxim doua incercari.
7. "Masterul" il trageam inapoi pe banda de magnetofon (de preferat, o banda de calitate), il taiam la dimensiunile necesare si-l puneam in "biblioteca", adica il lipeam cu scotch la un capat de o foaie de geam, iar pe spatele benzii scriam, cu creionul, numele spotului.
8. Alcatuirea calupurilor publicitare nu era prea complicata. In functie de programarea spoturilor de a doua zi, lipeam la rand bucatile de banda cu jingle-ul de intrare, spoturi si jingle-ul de iesire, si totul se tragea pe o caseta, care urma sa fie folosita a doua zi in emisie. Cine o folosea? Tot eu, fireste.
Pentru ca, cel putin la inceput, aveam ceva mai putina publicitate decat Bucurestiul, cu aceeasi procedura descrisa mai sus, faceam si hit-mix-uri, care se lipeau in coada calupurilor publicitare, ca sa nu iesim pe retransmisie si sa picam pe publicitatea de la Bucuresti. Trebuia sa iesim pe muzica.
Amintiri... Unii poate se vor distra citind aceste randuri, altii vor suspina nostalgic... Dar asta era realitatea din perioada pre-computer. Insa era frumos, era pionieratul publicitatii audio, simteam ca facem ceva important, ca suntem parte a unui eveniment important. Si tot aceasta perioada a mai adus ceva benefic. Dar, despre asta, in capitolul urmator.

Comentarii

Postări populare