"Agentura"

Am lasat-o cui o vrea sondareala si m-am "infipt" in radio. Dar, ca orice ucenic, aveam sa incep cu inceputul, mai bine zis, cu "reportereala". Auzisem eu cu ce se mananca, in studentie, pe vremea cand mai puneam umarul la ziarul/foaia Institutului. Dar acum era pe bune, gata cu amatorismele. Asa ca m-a luat Gabi la "prelucrat prin aschiere". Si da-i cu "cele 5 intrebari la care trebuie sa raspunda o stire" ca sa fie stire, cum sa iei omul cu "binisorul", ca sa-ti spuna si ce lapte a supt cand abia aparuse-n schema, unde sa te duci sa afli informatia "first hand"... Ce mai, un adevarat curs de jurnalism, condensat in cateva zile. "Auzi ma, da' trebuie sa te duc si la Bucuresti, sa te vada aiai de la Mediafax". "Pai, na, inainte de nunta, trebuie sa vada omu' mireasa, nu?". Si-am luat drumul spre capitala. In fosta cladire a MICM-ului, de pe calea Victoriei (demolata acum), Mediafax-ul avea cam jumatate de etaj. Si-am intrat, ca o floare, sa vad unde si cum se intampla lucrurile pe-acolo. Si cand am vazut vreo 200 de insi fojgaind printre birouri, cu hartii, comunicate, calculatoare, faxuri, m-a cam luat cu ameteala. "Domnu Rosca, el e baiatu' de care v-am povestit. El o sa va trimita marfa din zona Prahova." "I-ai facut instructaju'?" "Ca la carte!" "Bine. Imi pare bine sa te cunosc, eu ma ocup de corespondentii din tara. Sa treci pe la secretariat sa semnezei contractul." Trebuie sa recunosc ca aveam un nodulet in gat, mai ales dupa ce vazusem amploarea "operatiunii", dar, pentru prima data de cand intrasem in vastele campii ale muncii, simteam ca apartin unui grup, chiar daca in afara de Rosca nu mai cunoscusem pe nimeni altcineva. Si cu gandurile astea m-am intors in Ploiesti si am inceput aventura de reporter-corespondent. Am luat la rand toate potecile, am batut la toate usile si am constatat cu uimire cat de usor poti sa ajungi la "marimile" orasului si judetului fiind posesorul unui cartonas pe care scria "Press - Mediafax". Oameni pe care nu i-am cunoscut in viata mea stateau acum de vorba cu mine si raspundeau la intrebari, eram invitat la evenimente, descinderi, cumetrii, taieri de mot, tot tacamul. Si am mai avut o surpriza. Dupa prima luna de "reportereala", am constatat ca ajunsesem sa castig dublu fata de cat castigam in petrol. Dupa alte cateva luni, castigam chiar mai bine. Intre timp, "informatizarea" ajunsese si la noi, adica nu mai trimiteam stirile scrise de mana pe un fax prafuit ci aveam deja un 2x86, cu modem si scriam frumos la tastatura. Colac peste pupaza, dupa vreo 6 luni, m-am trezit cu doua fete pe cap si un mesaj de la Rosca - baga-le-n training intensiv, ca ne extindem reteaua de corespondenti. Ele urmau sa acopere, din cate-mi aduc aminte, Buzaul si Aradul (daca n-o fi asa, iertare si lecitina). Aproape un an am continuat sa "livrez" catre Mediafax si sa mai si pregatesc oameni pe deasupra. Pana in ziua in care Gabi mi-a spus: "Tata, gata, a dat Sarbu drumu' la bani." Adica venise timpul ca PRO FM Ploiesti sa devina mai mult de o sala goala, la etajul 6 al unei institutii. Intre timp venise si Valentina, care preluase o parte din atributiile mele de reporter, iar eu am trecut la "munca de jos". Dar despre asta, putina rabdare, o sa va povestesc in episodul urmator.